Cu o autonomie electrică de până la 200 de
kilometri, cu un design nebun și cu materiale rezistente la apă, noul
Citroen E-Mehari readuce în prim-plan un nume iubit din gama francezilor
în anii '60-'70.
Dacă sunteți la curent cu istoria mașinilor franceze sau
măcar dacă ați urmărit premierele prezentate la Salonul Auto de la
Frankfurt, care a avut loc în toamna acestui an, ați auzit cu sigurană
de Mehari, o mașină pe care Citroen a vândut-o în anii '60-'70 în aproape 150.000 de exemplare.Citroen adusese la Frankfurt conceptul Cactus M, pe care toată suflarea franceză l-a văzut ca pe un viitor urmaș al lui Mehari. Deși constructorul din Hexagon negase la acea oră faptul că prototipul anunță un model de serie, nu au trecut nici 3 luni de la acel moment și marca franceză prezintă noul e-Mehari, un model 100% electric care va fi produs în serie exact așa cum îl vedeți în fotografiile atașate.
Deși pare mai degrabă un concept dacă ne uităm la linia generală care amintește de o mașină de golf sau de un buggy de plajă, noul Citroen e-Mehari este va intra în 2016 în producție la uzina Citroen din Rennes și va fi comercializat de asemenea de anul viitor.
Citroen E-Mehari, primul model electric al mărcii Citroen după citadina C-Zero, produsă în colaborare cu Mitsubishi, va fi o apariție pe cât de insolută, pe atât de capabilă. Aflăm, de exemplu, că noul model Citroen beneficiază de un sistem de tracțiune integrală și de panouri de plafon demontabile ușor care transformă radical experiența la volan. Designul este un hibrid între liniile originalului Mehari și cele ale lui C4 Cactus, model prin care marca franceză a luat prin surprindere segmentul SUV-urilor citadine acum doi ani.
Creat în colaborare cu Bollore, o companie franceză specalizată în mașini electrice experimentale, noul E-Mehari utilizează un pachet de baterii Litiu-Metal care oferă o autonomie citadină de 200 de kilometri și una extraurbană de 100 de kilometri. Conform comunicatului Citroen, bateria de 30 kWh se încarcă într-un timp care variază între 8 și 13 ore la o priză domestică, în funcție de amperajul acesteia.
"E-Mehari nu va fi o mașină cu care vrem să facem performanță în vânzări, ci unul care ne va ajuta să creștem accelerat imaginea brandului nostru", spune Xavier Peugeot, directorul de Planificare Produs din cadrul Citroen. Conform oficialului francez, clienții ideali ai acestui model vor fi lanțurile hoteliere, care vor putea să le pună la dispoziție oaspeților o metodă inedită de transport. "Clienții de flote și privații care-și doresc o a doua mașină se află și ei printre țintele noastre", spune Xavier Peugeot.
via Citroen
http://www.automarket.ro/stiri/citroen-e-mehari-cea-mai-funky-electrica-de-pe-piata-se-lanseaza-in-2016-68041.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu